miercuri, 5 martie 2014

ACCEPTĂ INACCEPTABILUL



Cel care acceptă este diferit decât cel care respinge. Prin acceptarea plină de umilință a situațiilor de viață în care suferința ne copleșește noi acceptăm lovitura care distruge egoul. Prin acceptarea plină de umilință a situațiilor de viață în care suferința ne coplesește, starea cumplită de gol lăuntric pe care o trăim se transformă ca prin farmec în putere spirituală ce declanșează în noi revelarea Sinelui ATMAN, a scânteii din Dumnezeu Tatăl, care totdeauna exista dincolo de destin. 
Atunci dintr-o dată teroarea cea imensă dispare și o stare divină de calm beatific se instalează, suverană. Brusc, neantul, care este expresia forțelor distrugătoare ale egoului, se transformă ca prin farmec în forță divină creatoare. Slăbiciunea existențială este transformată în transcendență invincibilă. Această stare miraculoasă survine atunci când noi acceptăm plenar conștienți inacceptabilul, înclinându-ne cu umilință în fața destinului nostru.
După ce groaza sufocantă a dispărut îi ia locul nu numai un sentimet, ci și o certitudine că ceea ce până atunci părea să poată anihila existența nu poate nici măcar să atingă vreodată ceea ce se manifestă în prezent ca nucleu veritabil al individualității noastre -Sinele ATMAN. Neantul se transformă în plenitudine. Pe neașteptate apare, un calm profund, absolut care pune stăpânire pe noi cei care pâna atunci tremuram de groază și ne regăsim atunci în contact cu esența noastră divină nepieritoare Sinele ATMAN. Perspectiva se schimbă și descoperim dincolo de ceea ce era ”absența tuturor” bogăția nemaivăzută a puterilor divine care ne erau necunoscute anterior. Acceptând inacceptabilul egolul negru și terifiant, care până atunci ne copleșea, se transformă ca prin farmec într-o stare de iluminare, în claritate inefabilă, pe care nu o putem gândi, deoarece ea transcende mintea. Eliberați de disperarea sufocantă ce era creată de o situație lipsită de sens, noi ne regăsim imediat după aceea surâzând cu ”surâsul celui care știe”


Niciun comentariu: