O femeie aflatǎ
ȋn comǎ pe punctul de a muri. Dintr-o datǎ, ea s=a simţit ridicatǎ la cer şi
s-a trezit ȋn faţa Scaunului Judecǎţii de Apoi.
-Cine eşti? A ȋntrebat-o
o Voce.
-Sunt soţia
primarului, a rǎspuns ea.
-Nu te-am ȋntrebat
a cui soţie eşti, ci cine eşti tu.
-Sunt mama a patru
copii.
-Nu te-am ȋntrebat
a cui mamǎ eşti, ci cine eşti tu.
-Sunt ȋnvǎţǎtoare.
-Nu te-am ȋntrebat
ce profesie ai, ci cine eşti tu.
Și dialogul a
continuat ȋn acelaşi fel. Orice ar fi rǎspuns femeie, cuvintele ei nu pǎreau sǎ
rǎspundǎ la ȋntrebarea “Cine eşti tu?”
-Sunt creştinǎ.
-Nu te-am ȋntrebat
care este religia ta, ci cine eşti tu?
-Sunt cea care a
fost la bisericǎ ȋn fiecare zi şi le-a dat de pomanǎ celor sǎrmani.
-Nu te-am ȋntrebat
ce ai fǎcut, ci cine eşti tu.
Ȋn mod evident ea nu a
trecut de “examen” şi a fost trimisǎ ȋnapoi pe Pǎmȃnt.
Cȃnd s-a trezit
din comǎ, femeia s-a decis sǎ afle cine este. Și astfel, ȋntreaga ei viaţǎ s-a
schimbat.
Datoria noastrǎ
este sǎ fim. Nu sǎ fim cineva, nici sǎ nu fim nimic, cǎci aşa se nasc lǎcomiile
şi ambiţiile.
Nu sǎ fim cutare
sau cutare, cǎci aşa devenim condiţionaţi. Ci pur şi simplu sǎ fim.
--Anthony de Mello
