Triunghiul Dramatic al lui Stephen Karpman (Persecutorul, Salvatorul si Victima) reprezinta un joc inconstient si manipulativ la care recurgem de cele mai multe ori pentru a ne implini niste nevoi mai degraba disfunctionale.
Persecutorul il putem asemana Parintelui Critic care acuza, ataca, nedreptateste, e furios si ne spune ca e numai vina noastra.
Salvatorul este Parintele Grijuliu care ne ajuta si ne preia din responsabilitati, rezolva el totul pentru ca celalalt sa fie linistit si fericit. Salvatorul nu salveaza pentru a face un bine ci pentru ca simte nevoia sa ingrijeasca o persoana dependenta fata de care, daca aceasta incearca sa devina independenta, se transforma imediata in Persecutor.
Victima este „cea mai importanta persoana”, „manipulantul desavarsit”, fara ea Salvatorul si Persecutorul nu si-ar justifica existenta. Victima („saracul/saraca de mine ... ce mi-a facut X sau chiar toata lumea!”) cauta trei lucruri: o persoana pe care sa se sprjine si care sa-i preia responsabilitatiile, o persoana pe care s-o poata arata cu degetul atunci cand ceva nu merge bine si o modalitate de a evita asumarea responsabilitatii pentru propriile actiuni.Victima este cel mai bun “dresor”, asigurandu-si existenta rolului sau in viata celorlalti, crezand astfel ca-si justifica propria existenta. Este vorba aici despre o stima de sine foarte scazuta pe care incerca gresit s-o “ridice” manipulandu-i pe cei din jur. Este durerosul adevar despre manipulare, in special sentimentala, despre crearea dependentei si intrarea intr-un cerc vicios din care nu poti iesi decat sifonat daca nu chiar strivit.
Ca intr-o piesa de teatru, cele trei roluri se schimba intre ele, Victima avand tot timpul rolul principal. Din acest triunghi nimeni nu iese invingator, toti protagonistii au de pierdut, toti sufera si tragedia este ca nici macar nu stiu de ce.
Exemplu:
Victima: „M-ai tradat, mi-ai inselat increderea, nu-ti pasa de mine!”
Salvatorul: „Nu stiu de ce esti suparat/a. Te rog sa-mi spui cu ce am gresit. Ce nu am facut bine?”
Victima: „Lasa, nu e vina ta, oricum pe mine m-a tradat toata lumea si oricum pe mine nu ma mai intereseaza nimeni si nimic din acest moment.” -> „isi ia jucariiile si pleaca” pentru ca nu ai ghicit, (pentru ca nu spune ce ar dori!) cum ar fi vrut sa actionezi.
Salvatorul: „ As vrea sa-ti treaca supararea. Ce pot face pentru tine?”
Victima se transforma in Persecutor creandu-i celuilalt un sentiment de vinovatie: „E prea tarziu acum, nu mai ai ce sa faci, nu ma mai intereseaza persoana ta.”
Salvatorul se transforma atunci in Persecutor: „Nu mai stiu cum sa ma port cu tine, ti-am facut toate poftele, te-am inteles, am fost langa tine de cate ori ai avut nevoie ... din cauza ta n-am dormit toata noaptea si acum mi-e rau”
Victima, acum simtindu-se vinovata, se transforma in Salvator: „Hai sa incercam sa nu ne mai certam, suntem amandoi obositi, stresati, etc”
... si dialogul poate continua la nesfarsit, protagonistii schimband rolurile fara a ajunge la o concluzie de bun simt, acest lucru ducand in timp inevitabil la ruperea relatiei, de orice fel ar fi aceasta.
Daca acest triunghi este format din trei persoane, de exemplu un cuplu si o a treia persoana, sau mama, tata si copil, situatia este si mai greu de stapanit si suferinta este pe masura.
Iesirea din Triunghi: Se realizeaza constientizand ceea ce faci si straduindu-te sa nu mai repeti aceleasi greseli pentru a putea avea rezultate diferite. Poti alege sa nu mai alimentezi rolul celuilalt si sa rupi aceasta relatie de dependenta de celalalt si implicit de dependenta de suferinta. Cineva din acest triunghi trebuie sa rupa cercul vicios. Oricare dintre ei (in special Victima) pot renunta constient la acest rol si pot incerca sa traiasca ca persoane de sine statatoare, sa ia decizii proprii, sa-si asume responsabilitati reale fara a mai depinde de persoana de langa ei.
