ARTA DE A TRĂI - MEDITAŢIA VIPASSANA
de S.N. GOENKA
INTRODUCERE
Dl. S. N. GOENKA este profesor de Meditaţie Vipassana în tradiţia lui Sayagi U Ba
Khin din Birmania. Fiind indian de origine, dl.Goenka s-a născut şi a crescut în
Birmania. În această ţară a avut norocul să-l cunoască pe Sayagyi U Ba Khin şi să
înveţe tehnica de meditaţie Vipassana sub conducerea personală a acestuia. Dl.
Goenka a practicat Vipassana timp de 14 ani sub îndrumarea profesorului său pînă
la numirea sa ca profesor de meditaţie Vipassana în 1969, când s-a stabilit în India
unde a început să predea această tehnică.
Într-o ţară puternic divizată de diferenţe de castă şi religie, cursurile oferite de dl.
Goenka au atras mii de oameni din toate păturile sociale. Li s-au alăturat mulţi
oameni din întreaga lume, veniţi să participe la cursurile de meditaţie Vipassana.
Dl. Goenka a predat această tehnică la zeci de mii de oameni în cadrul a sute de
cursuri de zece zile în India şi în alte ţări din Est şi Vest. În 1982 domnia sa a început
să numească profesori asistenţi pentru a putea face faţă cererii crescânde de cursuri.
În prezent se organizează în mod regulat cursuri în întreaga lume şi multe centre de
meditaţie au fost înfiinţate sub îndrumarea sa.
Tehnica predată de dl. S.N. Goenka reprezintă o tradiţie a cărei filiaţie poate fi
urmărită până la Buddha. Buddha nu a predat niciodată o religie sectară; el a predat
Dhamma — calea spre eliberare — care este universală. În aceeaşi tradiţie,
atitudinea dlui S.N. Goenka este complet non-sectară. Din această cauză învăţătura
sa exercită o atracţie puternică pentru oameni din toate păturile societăţii, din toate
religiile dar şi pentru cei care nu aparţin nici unei religii, pentru oameni din toate
părţile lumii.
Articolul următor este bazat pe un discurs public susţinut de dl. S.N.Goenka la
Berna, Elveţia, în 1980.
Arta de a trăi: Meditaţia Vipassana
de S. N. Goenka
FIECARE DINTRE NOI CAUTĂ PACE ŞI ARMONIE, pentru că de ele ducem lipsă
în viaţa noastră. Din când în când, noi toţi ne simţim agitaţi, iritaţi, în dizarmonie şi
când suferim din cauza acestor stări negative, nu le păstrăm numai pentru noi înşine.
Le transmitem adeseori şi celor din jur. Nefericirea se răspândeşte în atmosfera ce
înconjoară un om nefericit şi cei care vin în contact cu acesta sunt afectaţi la rândul
lor. Cu siguranţă că acest mod de viaţă nu este unul bun.
Ar trebui să trăim împăcaţi cu noi înşine şi cu toţi ceilalţi. În definitiv, omul este o
fiinţă socială şi trebuie să trăiască în cadrul societăţii, interacţionând cu ceilalţi. Dar
cum să trăim în pace? Cum să rămânem împăcaţi şi în armonie cu noi înşine şi să
menţinem pacea şi armonia în jurul nostru, astfel încât şi ceilalţi să poată trăi în pace
şi armonie?
Pentru a ieşi din starea de nefericire în care ne aflăm, ar trebui să-i cunoaştem
motivele de bază, cauza suferinţei. Dacă investigăm problema, devine clar că ori de
câte ori începem să generăm orice negativitate sau impuritate în minte, devenim în
mod inevitabil agitaţi. O negativitate în minte, o impuritate mentală nu poate coexista
cu pacea şi armonia.
Cum începem să generăm negativitate? Iarăşi, prin investigaţie, acest lucru devine
clar. Suferim mult atunci când găsim că cineva se comportă într-un mod care nu ne
place, când se întâmplă ceva care nu ne place. Ni se întâmplă lucruri nedorite şi noi
creăm tensiuni în interior. Lucruri dorite nu ni se întâmplă din cauza vreunui obstacol
intervenit şi din nou creăm tensiuni în interior; începem să creăm noduri interioare.
De-a lungul vieţii, continuă să se întâmple lucruri nedorite şi lucruri dorite pot sau nu
să se întâmple şi acest proces de a reacţiona creând noduri – noduri Gordiene – face
ca întreaga structură mentală şi fizică să fie atât de tensionată, atât de plină de
negativitate, încât viaţa devine nefericită.
Acum, un mod de a rezolva problema este acela de a aranja astfel încât nimic
nedorit să nu ni se întâmple în viaţă şi totul să se desfăşoare exact aşa cum ne-o
dorim. Deci ar trebui să dobândim puterea sau altcineva ar trebui să aibă această
putere şi să ne vină în ajutor, aşa încât nimic nedorit să nu ni se întâmple în viaţă şi
orice dorim să se întâmple. Aceasta este însă imposibil. Nu există nimeni în lume
căruia să i se îndeplinească întotdeauna dorinţele, în a cărui viaţă totul să se
desfăşoare în concordanţă cu propriile dorinţe, fără ca ceva nedorit să i se întâmple.
Mereu se întâmplă şi evenimente contrare dorinţelor şi speranţelor noastre. Deci se
pune întrebarea: Cum să nu reacţionăm orbeşte faţă de aceste evenimente nedorite?
Cum să nu creăm tensiune şi cum să facem să rămânem în pace şi armonie?
În India, ca de altfel şi în alte ţări, oameni sfinţi şi înţelepţi din trecut au studiat
această problemă – problema suferinţei umane – şi au găsit o soluţie: dacă ni se
întâmplă ceva nedorit şi începem să reacţionăm generând furie, frică sau oricare altă
negativitate, atunci trebuie să ne îndreptăm atenţia cât mai rapid spre altceva. De
exemplu, te ridici, iei un pahar cu apă şi începi să bei – furia ta nu se va amplifica; ba
chiar va dispărea. Sau începi să numeri: unu, doi, trei, patru. Sau începi să repeţi un
cuvânt, o frază, ori o mantră, poate numele unei zeităţi sau al unei persoane sfinte
faţă de care eşti devotat; mintea este îndreptată în altă direcţie şi, într-o oarecare
măsură, vei scăpa de starea de spirit negativă, de furie. 3
Această soluţie a fost folositoare, a dat rezultate. Şi încă mai dă rezultate.
Practicând aceasta, simţim că mintea se eliberează de agitaţie. De fapt, această
metodă acţionează, totuşi, numai la nivelul conştientului. În realitate, abătând atenţia,
se împinge negativitatea adânc în subconştient şi la acest nivel ea continuă să
genereze şi să multiplice această impuritate. La nivelul de suprafaţă este un strat de
pace şi armonie, dar în adâncurile minţii este un vulcan latent, care poate să
explodeze mai devreme sau mai târziu cu erupţii violente.
Alţi exploratori ai adevărului interior au mers şi mai departe în căutările lor şi,
experimentând în ei înşişi realitatea minţii şi materiei, şi-au dat seama că abătând
atenţia nu facem decât să fugim de problemă. Evadarea nu este o soluţie; trebuie să
înfruntăm problema. Oricând apare în minte o negativitate, observ-o doar, înfrunt-o
doar. De îndată ce începi să observi o negativitate mentală, aceasta începe să îşi
piardă toată puterea. Încetul cu încetul îşi pierde din intensitate şi dispare.
O soluţie bună, căci evită ambele extreme: atât reprimarea cât şi libera
manifestare. Îngropând negativităţile în subconştient, acestea nu vor dispărea, iar
permiţându-le să se manifeste prin acţiuni fizice sau verbale, vor crea şi mai multe
probleme. Dar dacă doar le observăm, atunci negativităţile vor dispărea, vor fi
eradicate şi ne eliberăm de ele.
Aceasta sună minunat, dar este oare cu adevărat realizabil? Nu este uşor să ne
înfruntăm propriile negativităţi. Când izbucneşte furia, ne acaparează atât de repede,
încât nici nu sesizăm. Atunci, mânaţi de furie, comitem anumite acţiuni fizice sau
verbale, care ne sunt dăunătoare atât nouă, cât şi altora. Mai târziu, când furia s-a
domolit, începem să ne plângem şi să ne căim, ne cerem scuze, în mod repetat, de
la cei în cauză, sau de la Dumnezeu: „O, am făcut o greşeală, te rog, iartă-mă!” Dar
data viitoare, într-o situaţie similară, reacţionăm din nou în acelaşi fel. Toate aceste
regrete nu folosesc la nimic.
Dificultatea este că nu suntem conştienţi când apare o negativitate. Apare la nivelul
subconştientului profund, iar apoi, pe când ajunge la nivelul conştientului, a dobândit
deja atâta forţă, încât ne copleşeşte foarte repede şi nu o putem observa.
Atunci ar trebui probabil să-mi angajez un secretar personal, în aşa fel încât, ori de
câte ori se porneşte furia, el să îmi spună: „Uite stăpâne, se porneşte furia”. Dar cum
nu ştiu când se va porni această furie, trebuie să-mi angajez trei secretari personali,
în trei schimburi, pentru toată ziua. Să presupunem că îmi pot permite acest lucru şi
furia izbucneşte. Imediat secretarul meu îmi zice: „O stăpâne, uite, s-a pornit furia!”
Primul lucru pe care îl fac este să îi trag o palmă şi să-l cert: „Ce, eşti nebun? Crezi
că eşti plătit să-mi dai lecţii?” Sunt atât de copleşit de furie încât nici un sfat bun nu
mă va ajuta.
Chiar presupunând că predomină înţelepciunea şi nu-l cert, iar în loc de aceasta îi
zic: „Îţi mulţumesc foarte mult. Acum trebuie să stau jos şi să observ furia”. Este oare
posibil? De îndată ce închid ochii şi încerc să observ furia, motivul furiei îmi vine
imediat în minte – persoana sau incidentul care mi-a cauzat furie. În acest caz eu nu
observ furia în sine; observ doar stimulul extern al acestei stări de spirit. Aceasta va
duce doar la amplificarea furiei, deci nu poate fi o soluţie. Este foarte dificil de
observat o negativitate în mod abstract, emoţia abstractă, desprinsă de cauza
exterioară care a provocat-o.
Totuşi, cel care a ajuns la adevărul suprem, a găsit o soluţie adevărată. El a
descoperit că oricând apare în minte o negativitate încep să se petreacă simultan la
nivel fizic două lucruri. Unul este acela că respiraţia îşi pierde ritmul normal. Începem
să respirăm mai intens ori de câte ori o negativitate ne apare în minte. Aceasta este
uşor de observat. La un nivel mai subtil, începe să se producă în corp o reacţie 4
biochimică – rezultând în apariţia unei senzaţii. Orice negativitate va genera o
senzaţie sau alta în interiorul corpului.
Aceasta este o soluţie practică. Un om obişnuit nu poate să observe negativităţile
mentale abstracte – frică, mânie sau pasiune abstractă. Dar cu o pregătire şi cu un
antrenament adecvat este foarte uşor să observăm respiraţia şi senzaţiile din
interiorul corpului – toate acestea fiind strâns legate de negativităţile mentale.
Respiraţia şi senzaţiile mă vor ajuta în două feluri. Mai întâi, ele vor fi secretarii mei
personali. De îndată ce o negativitate apare în minte, respiraţia se modifică, ea
începe să strige: „Fii atent, ceva nu este în regulă!” Nu pot să pălmuiesc respiraţia;
trebuie să-i accept avertismentul. În acelaşi mod, senzaţiile îmi vor spune că ceva nu
este în regulă. Atunci, fiind avertizat, încep să observ respiraţia, senzaţiile şi constat
că, foarte repede, negativitatea a dispărut.
Acest fenomen fizico-mental este ca o monedă cu două feţe. De o parte se află
gândurile sau emoţiile care apar în minte. De cealaltă parte se află respiraţia şi
senzaţiile din interiorul corpului. Orice gând, orice emoţie, orice negativitate
influenţează respiraţia şi senzaţiile din acel moment. Astfel, observând respiraţia sau
senzaţia, observăm de fapt impurităţile mentale. În loc să evităm problema, înfruntăm
realitatea, aşa cum este ea. Constatăm astfel că aceste impurităţi îşi pierd puterea,
nu ne mai copleşesc ca în trecut. Dacă continuăm să le observăm, ele vor dispare în
cele din urmă de tot, iar noi vom începe să trăim o viaţă împăcată şi fericită, o viaţă
din ce în ce mai liberă de negativităţi.
În acest fel, tehnica auto-observării ne arată realitatea sub cele două aspecte ale
sale: interior şi exterior. Anterior, fiecare dintre noi privea doar în afară, omiţând
adevărul interior. Întotdeauna am căutat în exterior cauza nefericirii noastre;
întotdeauna am învinovăţit şi am încercat să schimbăm realitatea exterioară.
Ignorând realitatea interioară, nu am înţeles niciodată că, de fapt, cauza suferinţei
rezidă în interiorul nostru, în reacţiile noastre oarbe la senzaţiile plăcute şi la
senzaţiile neplăcute.
Acum, fiind antrenaţi, putem vedea şi cealaltă faţă a monedei. Putem fi conştienţi
de propria respiraţie precum şi de ceea ce se întâmplă în interior. Fie respiraţia, fie
senzaţia, învăţăm cum să le observăm fără să ne pierdem echilibrul minţii. Încetăm
să reacţionăm şi să ne multiplicăm suferinţele. În schimb, permitem negativităţii să se
manifeste şi să dispară.
Cu cât cineva practică mai mult această tehnică, cu atât mai repede se dizolvă
negativităţile. Încetul cu încetul, mintea se eliberează de impurităţi, devine pură. O
minte pură este întotdeauna plină de iubire - iubire dezinteresată faţă de toţi ceilalţi,
plină de compasiune pentru slăbiciunile şi suferinţele altora, plină de bucurie pentru
succesul şi fericirea lor, plină de ecuanimitate (echilibru, calm, stăpânire de sine) în
faţa oricărei situaţii.
Când cineva ajunge la stadiul acesta, atunci viaţa sa se schimbă în profunzime.
Nu-i mai este posibil să comită o acţiune fizică sau verbală prin care să perturbe
pacea şi fericirea altora. În acelaşi timp, o minte ecuanimă nu numai că devine
împăcată cu ea însăşi, dar întreaga atmosferă din jur este pătrunsă de pace şi
armonie, influenţându-i si pe alţii, ajutându-i şi pe alţii.
Învăţând să rămânem echilibraţi în faţa a tot ceea ce trăim în interior, dezvoltăm
detaşare şi faţă de tot ceea ce întâlnim în situaţiile din exterior. Dar această detaşare
nu este nicidecum o evadare din realitate sau indiferenţă faţă de problemele lumii.
Cei care practică Vipassana în mod regulat devin mai sensibili la suferinţele altora şi
fac tot ce le stă în putinţă ca să aline suferinţa – dar nu prin agitaţie, ci cu o minte
plină de iubire, compasiune şi ecuanimitate. Ei învaţă indiferenţa sacră – cum să se 5
angajeze din plin, cum să se implice din plin spre a-i ajuta pe alţii, păstrându-şi în
acelaşi timp echilibrul minţii. Astfel ei rămân împăcaţi şi fericiţi, lucrând în slujba păcii
si fericirii altora.
Aceasta este învăţătura lui Buddha: o artă e a trăi. El niciodată nu a fondat sau
predat vreo religie sau vreun „ism”. El nu şi-a instruit ucenicii niciodată să practice
vreun rit sau ritual, vreo formalitate goală. În loc de acestea, el i-a învăţat să observe
doar natura, aşa cum este ea, observând realitatea interioară. Din cauza ignoranţei,
continuăm să reacţionăm într-un mod care ne este dăunător atât nouă, cât şi altora.
Dar când apare înţelepciunea – înţelepciunea de a observa realitatea aşa cum este
ea – acest obicei de a reacţiona dispare. Când încetăm să reacţionăm orbeşte,
atunci devenim capabili de acţiune adevărată – acţiunea provenind dintr-o minte
echilibrată, care vede şi înţelege adevărul. O astfel de acţiune nu poate fi decât
pozitivă, constructivă, benefică atât nouă cât şi altora.
Deci ceea ce este necesar este: să „te cunoşti pe tine însuţi”, sfatul pe care l-au dat
toţi înţelepţii. Trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine, nu numai la nivel intelectual, la
nivel de idei şi teorii şi nu numai la nivelul emoţiilor, sau al devoţiunii, acceptând
orbeşte ceea ce am auzit sau citit. O astfel de cunoaştere nu este suficientă. Trebuie
să cunoaştem realitatea la nivelul experienţei. Trebuie să experimentăm direct
realitatea acestui fenomen fizico-mental. Numai şi numai această cunoaştere ne va
ajuta să ne eliberăm de suferinţă.
Această experienţă directă a propriei realităţi interioare, această tehnică de autoobservare este ceea ce se cheamă meditaţia Vipassana. În limba vorbită în India pe
timpul lui Buddha „passana” însemna a vedea în accepţia obişnuită a termenului, cu
ochii deschişi, dar „vipassana” înseamnă observarea lucrurilor aşa cum sunt în
realitate, nu aşa cum par să fie. Adevărul aparent trebuie să fie penetrat până când
se ajunge la adevărul ultim al întregii structuri fizico-mentale. Când experimentăm
acest adevăr, când învăţăm să nu mai reacţionăm orbeşte, să încetăm să generăm
negativităţi – atunci, în mod natural, vechile negativităţi sunt eradicate. Ne eliberăm
de nefericire şi trăim fericirea adevărată.
INSTRUIREA ÎN CADRUL CURSULUI DE MEDITAŢIE SE DESFĂŞOARĂ ÎN
TREI PAŞI. Într-un prim pas, fiecare participant trebuie să se abţină de la orice
acţiune, fizică sau verbală, care perturbă pacea şi armonia altora. Nu putem lucra
pentru eliberarea de impurităţi mentale şi, în acelaşi timp, să continuăm să înfăptuim
acţiuni fizice sau verbale care multiplică aceste impurităţi. De aceea, un cod al
moralităţii este primul pas esenţial în această practică. Participanţii se obligă să nu
omoare, să nu fure, să nu aibă relaţii sexuale, să nu mintă şi să nu folosească
intoxicante. Abţinându-ne de la astfel de acţiuni, îi permitem minţii să se liniştească
suficient pentru a face pasul următor.
Pasul următor constă în dezvoltarea unui oarecare control asupra acestei minţi
sălbatice, antrenând-o să rămână concentrată asupra unui singur lucru: respiraţia.
Încercăm să ne concentrăm atenţia asupra respiraţiei cât mai îndelung posibil.
Acesta nu este un exerciţiu de respiraţie, nu se controlează respiraţia. Doar se
observă respiraţia naturală, aşa cum este ea, cum intră, cum iese. În acest fel, ne
calmăm mintea şi mai mult, astfel încât ea nu mai este stăpânită de negativităţi
violente. În acelaşi timp, ne concentrăm mintea, făcând-o ascuţită şi penetrantă,
capabilă de cunoaştere.
Aceşti doi primi paşi: a trăi o viaţă morală şi controlul asupra minţii sunt foarte
necesari şi utili prin ei înşişi, dar ei conduc la suprimarea negativităţilor dacă nu
facem şi al treilea pas - purificarea minţii de impurităţi prin dezvoltarea cunoaşterii 6
propriei naturi interioare. Aceasta este Vipassana: experimentarea propriei realităţi
prin observarea sistematică şi detaşată, în noi înşine, a fenomenului fizico-mental
aflat în perpetuă schimbare, acest fenomen manifestându-se ca senzaţii. Aceasta
este esenţa învăţăturii lui Buddha: auto-purificare prin auto-observare.
Aceasta poate fi practicată de oricine. Fiecare se izbeşte de problema suferinţei.
Aceasta este o maladie universală, care necesită un remediu universal, nu unul
sectar. Când suferim din cauza furiei, nu există furie buddhistă, furie hindusă, sau
furie creştină. Furia este furie. Când devenim agitaţi din cauza furiei, nu este o
agitaţie creştină, hindusă sau buddhistă. Maladia este universală. Remediul trebuie
să fie de asemenea universal.
Vipassana este un astfel de remediu. Nimeni nu va obiecta la un cod de viaţă care
respectă pacea şi armonia altora. Nimeni nu va obiecta la dezvoltarea controlului
asupra minţii. Nimeni nu va obiecta la dezvoltarea cunoaşterii realităţii interioare prin
care este posibilă eliberarea minţii de negativităţi. Vipassana este o cale universală.
Observând realitatea aşa cum este, prin observarea adevărului interior - aceasta
este cunoaşterea de sine în mod direct, la nivelul experienţei concrete. Practicând,
ne eliberăm de nefericirea datorată impurităţilor mentale. De la adevărul aparent,
grosier, exterior, pătrundem până la adevărul ultim al minţii şi materiei. Apoi
transcendem toate acestea şi experimentăm un adevăr care este dincolo de minte şi
materie, dincolo de timp şi spaţiu, dincolo de condiţionarea relativităţii: adevărul
eliberării totale de toate negativităţile, de toate impurităţile, de toate suferinţele. Ce
nume i se va da acestui adevăr ultim, este irelevant; el este însă idealul suprem al
fiecăruia.
Fie ca noi toţi să experimentăm acest adevăr ultim. Fie ca toţi oamenii să se
elibereze de suferinţă. Fie ca ei să se bucure de adevărata fericire, adevărata pace,
adevărata armonie.
FIE CA TOATE FIINŢELE SĂ FIE FERICITE!
Informaţii suplimentare despre meditaţia Vipassana şi programul cursurilor din întreaga lume se găsesc pe site-ul web Vipassana:
http://www.ro.dhamma.org/index.php?L=7
Informaţii despre cursurile din România se găsesc pe site-ul web al Fundaţiei Vipassana România:
http://www.ro.dhamma.org/index.php?L=7
