Patru legi spirituale din vechime (Intelepciune)

Prima Lege “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite”. Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal; 


A doua Lege “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”. Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici macar detaliul cel mai nesemnificativ)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU. Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt perfecte, cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta …

A treia Lege “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe);

A patra Lege “Cand ceva se termina, se termina”. Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta.

Cred ca nu este intamplator ca citesti aceste randuri acum; acest text ajunge la tine azi pentru ca esti pregatit(a) sa intelegi ca ,,nici un fulg de zapada nu cade niciodata in locul gresit”… 


via Loredana Craciun
https://www.facebook.com/profile.php?id=100001671507092&sk=wall

Despre ....

Annaeus Seneca (3-65 d.Hr.) s-a nascut in Cordoba (Spania). Despre tineretea lui Seneca stim foarte putine lucruri. El a fost fiul retorului L. Annaeus Seneca. De la Seneca ne-au ramas multe scrieri, in care acesta se ocupa cu probleme din domeniul stiintelor naturii, din fizica, in forma de scrisori, multe scrieri moral-religioase. Demne de amintit sunt cele 124 de scrisori cu continut moral, pe care Seneca le-a scris prietenului sau Lucillius. Acestea reprezinta si astazi o lectura admirabila, aceasta din cauza ideilor nobile pe care ele le cuprind, a observatiilor fine, a bogatiei cunostintelor si mai ales a admirabilei limbi literare in care se exprima Seneca. Seneca face dovada cu aceste scrisori ca el este un mare moralist. Din lectura lucrarilor lui Seneca aflam ca pentru acesta importanta nu mai este problema esentei virtutii, ci sfaturile practice pentru condu­cerea in viata. "A faptui si a nu vorbi, ne invata filozofia", scrie Seneca.

Pentru acesta filozofia trebuie sa fie intrebuintata ca mijloc de mantuire a vietii si nu ca distractie. Iar ca scop suprem al eticii Seneca reco­manda formula "A-ti fi tie insuti credincios", sau "a voi mereu acelasi lucru si a nu voi mereu acelasi lucru". Seneca indulceste mult rigoris­mul eticii stoice, fiind convins ca omul isi este siesi suficient si mult prea pacatos. De aceea el este chinuit de nazuinta de a rupe legatura cu corpul si cu mizeriile acestui pamant si slaveste moartea ca pe inceputul unei vieti noi si adevarate. Si Seneca este miscat de credinta in Provi­denta, in Dumnezeu, care este tatal tuturor, mantuitorul tuturor oameni­lor. Seneca nadajduieste intr-un "dincolo" mai bun, pentru care lumea de aici nu este decat un loc de pregatire. In fata mizeriilor umane, Se­neca slaveste virtutile urmatoare : mila, blandetea, iubirea nesfarsita fata de oameni. Din acest motiv, Seneca a fost pretuit mult de Parintii Bisericii crestine.

Cateva din ideile lui Seneca ce se gasesc in traducerea germana in lucrarea lui K. Heinemann, Lebensweisheit der Griechen.

DESPRE LINISTEA SUFLETEASCA

1.  Ceea ce ne intereseaza noi judecam usuratic :  egoismul ne tulbura judecata. Multi oameni ar fi intelepti, daca acestia nu s-ar crede intelepti, daca n-ar fi ipocriti cu ei insisi si daca nu si-ar tainui multe cu ochii deschisi. Ipocrizia proprie ne strica mai mult decat cea straina. Cine a indraznit sa fie sincer cu sine ?

2.  De multe ori un batran nu ne poate face dovada ca a trait mult timp, decat cu varsta lui inaintata. Mizeria ne deprinde sa purtam durerile cu vitejie, iar obisnuinta sa le purtam usor... Marele merit al naturii este ca ea a inventat, ca mijloc de a usura durerile noastre, uitarea, care in curand ne obisnuieste cu ceea ce este mai greu.

3.  Trebuie sa ne ridicam la starea in care sa nu fim capabili de a uri pe oameni din pricina viciilor lor, ci sa-i radem si sa-l urmam mai bine pe Democrit decat pe Heraclit, acesta din urma plangea cand mergea pe strada, celalalt obisnuia sa rada ; lui Heraclit ii aparea tot ceea ce se intampla in lume ca mizerabil, lui Democrit ca fiind o nebunie. Trebuie sa privim totul intr-o lumina frumoasa, pentru a putea suporta totul cu inima usoara.

4.  Un poet grec zice : "Uneori este dulce sa fii nebun", iar Platon zice ca zadarnic ciocane la usa poeziei  cine este treaz,  iar Aristotel  afirma  ca in  fiecare geniu  este amestecata si putina nebuni

DESPRE MANIE

1.  Daca afli ca cineva te-a vorbit de rau, gandeste-te daca n-ai facut tu mai intai acest lucru si despre cati ai vorbit si tu de rau.

2.  Aristotel era  un  aparator  al maniei,  fiindca credea  ca mania nu trebuie  ina­busita cu totul, din pricina ca este o impintenare spre vrednicie. Omul care nu poate sa  se manie  este lipsit  de  aparare, molatic  si incet si  incapabil pentru  intreprinderi mari.

3.  In fiecare seara cand Sextius se culca, el se intreba : de ce obisnuinta rea te-ai debarasat tu astazi ?  Ce greseala ai invins ? In ce privinta ai devenit mai bun ?  Ce obiceiu frumos de a trece in revista fiecare zi! Ce somn urmeaza dupa o asemenea autocritica !   Ce linistit,  ce  adanc si liber este sufletul  cand acesta  a fost laudat sau admonestat, cand acesta ia cunostinta, asemenea unui privitor si judecator misterios, despre caracterul sau propriu.

DESPRE VIATA FERICITA                                               

1.  Fiecare duritate isi are originea intr-o slabiciune

2. A trai fericit este identic cu a trai in conformitate cu natura. Aceasta inseamna urmatoarele : atunci cand noi nu pastram predispozitiile corpului si necesitatile naturii din frica, ci cu ardoare ca pe niste lucruri trecatoare, ce ne sunt date numai pentru o clipa, cand nu ne transformam in sclavii acestora si nu permitem ca sa fim stapaniti de ceva strain noua si cand intelegem placerile senzoriale si ceea ce ne vine din exterior, ca si cand ar fi in razboi trupele de ajutor. Acestea trebuie sa ne slujeasca si sa nu ne stapaneasca, numai atunci fiind ele folositoare sufletului. De nimic miscat si nesilit de lucrurile externe, omul trebuie sa fie un admirator al sau insusi, increzator in geniul sau si hotarat la toate ; intr-un cuvant sa fie un artist al vietii sale. Siguranta sa insa sa nu fie lipsita de judecata, iar judecata sa sa nu fie fara statornicie. Vointa sa sa ramana  mereu aceeasi, iar hotararile  acesteia  sa ramana  neschimbate. Existenta  unui asemenea om este ordonata si armonica;  faptele unui asemenea om arata demnitate si blandete. Simturile sale se caracterizeaza prin ratiunea adevarata, de la acestea isi ia punctul de plecare, caci el n-are de la altceva sa plece si niri o alta nazuinta spre adevar, decat ca el sa se intoarca spre sine insusi. La fel procedeaza si natura si Dum­nezeu, conducatorul universului; acesta activeaza in exterior, dar se intoarce iarasi la sine. Tot astfel, sa faca si sufletul nostru ; desi acesta urmeaza simturile, care-l pun in legatura cu lucrurile externe, totusi el trebuie sa ramana stapanul acestora si al sau insusi. In felul acesta se naste o putere, ce este mereu identica cu sine si acea ratiune sigura ce nu se contrazice si nu oscileaza in pareri, concepte si convingeri. Este vorba despre ceva ordonat si in concordanta cu partile sale, la fel ca intr-o muzica armoni­oasa, ca atunci si-a realizat cel mai inalt bun. Cel mai inalt bun este armonia sufletului cu sine insusi.

http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-etica-religioasa/seneca-71747.html

Credinta este necesara, dar nu este suficienta

"Respectul, admirația, venerația pe care discipolii le au pentru instructorul lor trebuie să folosească înainte de toate să le stimuleze activitatea, altminteri acest respect, această admirație, această venerație devin o povară pentru el și
discipolii nu învață nimic. Unii cred în Maestrul lor așa cum cred în Dumnezeu, își închipuie că această credință îi va salva și că Maestrul va face niște minuni pentru ei. Nu, credința singură, fie că este în Dumnezeu sau într-un Maestru, nu a salvat niciodată pe nimeni. Discipolii trebuie să înceteze deci să se bazeze pe niște minuni pe care Maestrul le-ar putea face pentru ei: ei vor avansa mai repede, fiindcă în acel moment el îi va ajuta cu adevărat. Dacă au privirea ațintită numai asupra lui, așteptând totul de la el, ei îl paralizează, el nu poate face nimic pentru ei și rămân astfel neproductivi. Ei trebuie să lucreze, să se pregătească: în momentul în care vor fi pregătiți, vor primi ajutor."

                                  Omraam Mikhael Aivanhov

Gandul zilei

           "Trecutul vă scapă și nu stăpâniți viitorul. Numai prezentul vă aparține, se află în mâinile voastre ca un aluat de modelat. Aveți la dispoziție un minut, o oră, o zi...Acest minut, această oră, această zi vă aparțin și străduiți-vă să le trăiți în lumină."
Omraam Mikhaël Aïvanhov

Egoul: starea curentă a umanităţii

      Fie că sunt pronunţate cu voce tare, fie că rămân nerostite, la stadiul de gânduri, cuvintele pot arunca o vrajă aproape hipnotică asupra voastră. Vă pierdeţi cu uşurinţă în ele şi ajungeţi să credeţi, hipnotizaţi, că odată ce aţi ataşat un cuvânt unui anumit lucru, cunoaşteţi ce este lucrul acela, în realitate însă nu ştiţi ce este, ci doar aţi acoperit misterul cu o etichetă. Orice element, indiferent că este o pasăre, un copac sau o simplă piatră — şi cu atât mai mult o fiinţă umană — rămâne necunoscut în ultimă instanţă. Lucrurile stau astfel deoarece fiecare element are o profunzime insondabilă. Tot ceea ce putem percepe, experimenta, analiza nu reprezintă decât stratul de suprafaţă al realităţii, mai puţin decât partea vizibilă a unui aisberg.
        Sub ceea ce se vede la suprafaţă există nu doar o legătură între toate elementele, ci şi legătura lor cu Sursa vieţii din care au apărut. Chiar şi o piatră, dar mai degrabă o floare sau o pasăre vă pot arăta drumul înapoi către Dumnezeu, către Sursă, către voi înşivă. Atunci când le priviţi, le ţineţi în mână ori le lăsaţi să existe fără să le ataşaţi un cuvânt sau o etichetă mentală, în voi va răsări un sentiment de veneraţie şi de uimire. Esenţa lor vi se va revela în tăcere şi totodată va reflecta înapoi către voi propria voastră esenţă — iată ce percep marii artişti şi reuşesc să transmită prin arta lor. Van Gogh n-a spus: „E doar un scaun vechi”, ci l-a privit îndelung, percepând fiinţa acelui scaun. Apoi, aşezându-se în faţa pânzei, şi-a luat pensula. Scaunul în sine ar fi putut fi vândut în schimbul câtorva dolari. Pictura aceluiaşi scaun însă poate costa astăzi peste 25 de milioane de dolari.

       Când veţi înceta să acoperiţi lumea cu cuvintele şi etichetele voastre, viaţa vi se va îmbogăţi cu un sentiment al miraculosului care s-a pierdut cu mult timp în urmă, atunci când umanitatea, în loc să se folosească de gândire, s-a lăsat posedată de ea. Viaţa voastră recapătă o anumită profunzime. Lucrurile îşi recâştigă prospeţimea, noutatea. Iar cel mai mare miracol constă în experimentarea sinelui vostru esenţial ca precedând orice cuvânt, gând, etichetă mentală sau imagine. Pentru ca acest lucru să fie posibil va trebui să clarificaţi percepţia Eului, a Fiinţei, extrăgând-o dintre toate
acele noţiuni cu care s-a amestecat, adică s-a identificat.
        Cu cât ataşaţi mai repede etichete verbale sau mentale lucrurilor, oamenilor şi situaţiilor, cu atât mai goală şi lipsită de viaţă devine realitatea voastră şi cu atât deveniţi mai impermeabili faţă de realitate, faţă de miracolul vieţii care există neîntrerupt în voi şi în jurul vostru. Procedând astfel poate că ajungeţi mai abili, dar veţi pierde înţelepciunea şi, de asemenea, bucuria, iubirea, creativitatea şi însufleţirea.        Acestea sunt ascunse în pauza tăcută dintre percepţie şi interpretare. Este de la sine înţeles că trebuie să recurgem la cuvinte şi la gândire. Acestea au frumuseţea lor — dar este oare nevoie să le devenim prizonieri? Cuvintele reduc realitatea la ceva ce poate fi cuprins de mintea noastră — iar aceasta nu poate cuprinde prea mult. Limbajul constă din cinci sunete de bază produse de corzile vocale. Acestea sunt vocalele a, e, i, o, u. Celelalte sunete sunt consoane produse datorită presiunii aerului:s, f, g şi aşa mai departe. Credeţi că vreo combinaţie a acestor sunete elementare ar putea vreodată explica cine suntem, care este scopul ultim al universului sau chiar sensul profund al existenţei unui copac, a unei pietre?

      ECKHART TOLLE – „UN NOU PĂMÂNT – TREZIREA CONŞTIINŢEI UMANE”