duminică, 20 noiembrie 2011

Un gand de duminica

"Faceţi zilnic unul dintre numeroasele exerciţii ce vi le-am dat; datorită lor, veţi ajunge foarte departe, nu trebuie să aveţi nici o îndoială în această privinţă. Încetaţi deci să vă îndoiţi şi să întrebaţi: „Oare merită osteneala? Nu este timp pierdut?” Nu mă tem de îndoielile voastre, nu, pentru că îmi dau seama că într-o bună zi veţi fi obligaţi să descoperiţi utilitatea acestor exerciţii. Îndoiala este distrugătoare numai pentru voi.
Printre aceste exerciţii, există unul pe care trebuie să îl practicaţi cât mai des posibil. Când aveţi câteva minute libere, încercaţi să faceţi linişte în voi şi proiectaţi-vă gândul cât mai sus posibil, lăsând orice altă preocupare de o parte. Mai târziu, în clipele dificile, veţi înţelege utilitatea de a putea să vă degajaţi gândul pentru a-l orienta spre înălţimi, spre lumină. Fiindcă prin intermediul gândului putem distruge răul din sinea noastră şi din jur."

Omraam Mikhaël Aïvanhov   

Niciun comentariu: